Blog

Pentru astazi mi-am propus sa abordam un capitol care face furori prin America : TEORIA CONSPIRATIEI. Daca in America exista zeci de astfel teorii (atacul asupra World Trade Center pus la cale de Bush, Extraterestii ascunsi de NASA, Ernesto (Che) Guevara asasinat de seviciile secrete, Primii pasi ai omului pe luna, un fals s.a), in romania devine din ce in ce mai cunoscut dosarul "EMINESCU". Ii stim "Luceafarul", Teiul din Copou, o cunoastem pe Veronica si am remarcat inteligenta fabulaosa a poetului. Cel mai cunoscut si venerat roman din toate timpurile "ascunde" mari mistere.

Redactor-sef la ziarul conservatorilor, Timpul , Mihai Eminescu a fost repede cunoscut ca un scriitor ce crtica coruptia si lacomia. In redactarile sale, care reflecta un mare nationalism, sustine moldovenii si ardelenii ce luptau impotriva marilor puteri, care se pregateau sa-i cotropeasca. Eminescu avea sa creeze o societate secreta si sa ignore toate avertismentele primite, intorcandu-se chiar si impotriva liderului Partidului Conservator, Titu Maiorescu.

Am aflat ca la varsta de 33 de ani, a inebunit si cativa ani mai tarziu a murit intr-un ospiciu, din cauza bolii de care suferea: SIFILIS. Din pacate stim foarte putine despre omul de presa Mihai Eminescu, ori despre conjunctura politica din accea perioada.Acum apar informatii noi, ce ne fac sa ne punem intrebari.

Eminescu devine ziarist in 1876 si aceasta este meseria pe care o va profesa pana la sfarsitul vietii. Lucreaza la Curierul de Iasi, dupa care ajunge la ziarul Timpul din Bucuresti, publicatie afiliata Partidului Conservator.

s-a aratat foarte vehement si intransigent in ceea ce priveste instrainarea Basarabiei, a politicii interne care urmarea aservirea scopurilor Imperiului Austro-Ungar (printre care renuntarea la Ardeal), dar si chestiunea spinoasa a invaziei evreiesti in Moldova, care a saracit dramatic in doar cativa ani intreaga populatie, in mare parte rurala. Iata de ce Eminescu devenise o problema internationala. In momentul in care va incepe sa atace si conducerea partidului sau si inclusiv pe Maiorescu, acestia vor intelege ca este timpul sa faca ceva pentru a-i astupa gura “slobodulului” Eminescu. In anul 1882, poetul ii marturisea Veronicai Micle: “TIMPUL acesta m-a stricat in realitate cu toata lumea. Sunt un om urat si temut, fara nici un folos…, unul din oamenii cei mai urati din Romania…Naturi ca ale noastre sunt menite sau sa infranga relele sau sa piara, nu sa li se plece lor.

Din cauza fervorii si pasiunii cu care isi sustinea ideile, manat de spiritul sau patriot aflat in neconcordanta cu epoca in care traia, Eminescu se cearta si cu alti membri ai partidului, printre care Zizi Cantacuzino si Lahovari, pe care il apostrofeaza dur chiar in redactia ziarului Timpul. Alte “victime” ale spiritului sau justitiar si critic sunt C.A. Rosetti si I.C. Bratianu.

Mai tarziu, Eminescu avea sa fie implicat in dezvaluirea afacerii Warszawsky, in care intendentul armatei ruse, baronul A.M. Warszawsky a oferit mita pentru a obtine dreptul de a cumpara la preturi mici alimente din Romania si de a le vinde mai departe armatei tariste, la preturi mult mai mari, desigur. Odata cu acest privilegiu a primit si dreptul de a achizitiona care cu boi, folosite pentru transportul marfii. Aceasta afacere a insemant cresterea considerabila a averii baronului si ruinarea taranilor romani din zona, care isi castigau existenta din transportul marfurilor peste Dunare. Dupa ce substraturile acestei afaceri au fost dezvaluite, organele judecatoresti au fost sesizate, insa decizia Tribunalului Ilfov avea sa fie inca o mostra a puterii si a influentei de care se bucurau anumite personae din cercurile sus-puse: “nu este caz a se pune in miscare actiunea publica in contra cuiva.”

Aceste lucruri se intamplau in 1882. Brusc, dupa numai un an, Eminescu avea sa innebuneasca. Cum comenta presa vremii evenimentul? “Dl. Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, a innebunit. Dl Paleologu va lua directiunea sus-zisului ziar’'.

Inca de la prima internare, protocolul de examinare si de internare a fost incalcat intru-totul, insa nu cu intentia de a-i face vreun favor. S-a aratat ca diagnosticele puse de anumiti medici erau fanteziste si nu se bazau pe observarea simptomelor, care pareau sa indice altceva. Atat familia, cat si Veronica Micle (foto jos) au fost tinuti departe de Eminescu si neinformati asupra starii acestuia.

Dupa ce i s-a pus diagnosticul nemotivat de sifilis (Eminescu nu manifesta simptomele proprii bolii), si avand in vedere ca la vremea respectiva nu exista un tratament concret impotriva acestei boli, medicii din ospiciu l-au trecut pe un tratament soc pe baza de mercur. Tratamentul i se administra regulat, in ciuda faptului ca era cunoscuta inca de pe atunci toxicitatea acestei substante, chiar si in doze foarte mici. Insa pentru tratamentul lui Eminescu, dozele depaseau cu mult limita permisa. De la prima “imbolnavire” pana la data decesului, viata lui Eminescu a insemnat un du-te vino intre casa si ospicii, dupa bunul plac al puternicilor zilei, in mana carora devenise doar o marioneta. Dupa singurul moment in care a reusit sa publice un alt articol denuntator intr-o gazeta, sub protectia anonimatului, avea sa fie depistat si ridicat, fara a mai fi eliberat. Unul dintre cei mai mari romani avea sa moara “in cea din urma mizerie”, dupa cum anunta sora sa, Harietta.

Dr. N. Tomescu, unul dintre medicii care s-a ocupat de Eminescu noteaza: “Oricum ar fi, sfarsitul total nu parea iminent, caci el se nutrea bine, dormea si puterile se sustineau cu destula vigoare. Un accident insa de mica importanta a agravat starea patologica a cordului si a accelerat moartea” (Eminescu a fost lovit in cap cu o piatra de catre un pacient nebun, care se afla in curte). Si tot acesta noteaza dupa autopsie: “Eminescu n-a fost sifilitic…Adevarata cauza a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral, oboseala precoce si intensa a facultatilor sale intelectuale”. In ciuda acestei recunoasteri, mitul fabricat s-a pastrat si s-a perpetuat.Abia la reanalizarea recenta a autopsiei de catre doctoral Vladimir Belis, specialist in medicina legala, si a doctorului Ovidu Vuia, neuropsihiatru, s-a dovedit ca bolile lui Eminescu nu erau decat simple fabulatii, o modalitate de a acoperi necesitatea suprimarii acestuia. Dupa un studiu care s-a intins pe parcursul catorva ani, dr. Ovidiu Vuia scrie: “Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari in domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut dementa paralitica”. Creierul sau, in greutate de 1490 de grame, “uitat” ulterior la soare avea sa fie dovada falsitatii diagnosticului de sifilis, intrucat aceasta boala consuma materia cerebrala.